Data certă este procedura prin care se fixează momentul în raport cu care existența înscrisului devine certă — adjectivul „cert" fiind sinonim cu „ferm", „fixat", „hotărât". Odată ce înscrisului i-a fost dată dată certă, acesta devine opozabil terților (persoane străine de actul juridic, care nu au participat nici direct, nici prin reprezentant la încheierea acestuia).
Temei juridic
Reglementare
- Legea nr. 36/1995 a notarilor publici și a activității notariale — art. 12 lit. f și art. 149
- Regulamentul de punere în aplicare a Legii nr. 36/1995 — art. 300
- Codul de Procedură Civilă — art. 278
De ce contează data unui înscris
Data este un element esențial în orice act juridic, deoarece stabilește momentul de la care actul produce efecte juridice și permite verificarea altor elemente, precum legea aplicabilă, capacitatea părților etc.
De cele mai multe ori, data certă nu coincide cu data întocmirii înscrisului, acesta putând fi încheiat la o dată anterioară procedurii notariale.
Competență generală: Data certă poate fi dată de orice notar public care își desfășoară activitatea pe teritoriul României. art. 12 lit. f — Legea nr. 36/1995
Durata procedurii: Procedura se realizează de regulă pe loc, în funcție de complexitatea înscrisului.
Art. 149 — Legea nr. 36/1995
Conținutul încheierii notariale
Procedura se constată printr-o încheiere care trebuie să cuprindă obligatoriu:
- 1Data (anul, luna, ziua), iar la cererea părții, și ora
- 2Starea în care se află înscrisul și particularitățile acestuia
- 3Denumirea înscrisului, astfel cum apare în acesta sau, în lipsă, o denumire corespunzătoare raportului juridic constatat
Verificare prealabilă: Notarul public verifică dacă conținutul înscrisului pentru care se cere dată certă nu este contrar legii și ordinii publice.
Utilizare frecventă
Practică notarială
Procedura este folosită cu precădere pentru actele pentru care legea nu prevede formă autentică ca o condiție de valabilitate: