Patrimoniul unei persoane se transmite de drept de la data deschiderii moștenirii către succesibilii defunctului, fără vreo manifestare de voință din partea acestora. Succesibilul este persoana care îndeplinește condițiile legale pentru a moșteni, dar care nu și-a exercitat încă dreptul de opțiune succesorală art. 1.110 alin. (2) C.civ..

Dreptul de opțiune succesorală — întemeiat pe principiul „nimeni nu poate fi obligat să accepte o moștenire ce i se cuvine" art. 1.106 C.civ. — oferă o posibilitate bilaterală: acceptarea sau renunțarea la moștenire.
⏱ Termen de exercitare: 1 an de la data deschiderii moștenirii / data decesului
Soțul supraviețuitor Rudele până la gradul IV inclusiv Legatarii Creditorii succesibililor (acțiune oblică)
I
Acceptarea moștenirii

Acceptarea moștenirii este actul juridic unilateral prin care succesibilul își consolidează calitatea de moștenitor. Poate fi voluntară (expresă sau tacită) sau forțată (ca sancțiune legală).

a) Acceptarea voluntară expresă art. 1.108 alin. (2) C.civ.

Succesibilul își însușește calitatea de moștenitor printr-un înscris autentic sau sub semnătură privată. Este un act formal, dar nu și solemn. Declarația se poate autentifica la orice notar public din România sau la misiunile diplomatice și oficiile consulare ale României din străinătate și se înregistrează în R.N.N.E.O.S., pe cheltuiala solicitantului.

Acte necesare la notar:

  • Certificat de deces
  • Acte de stare civilă care dovedesc legătura de rudenie cu defunctul (certificat de naștere, căsătorie etc.)
  • Testament, dacă există
b) Acceptarea voluntară tacită art. 1.108 alin. (3) C.civ.

Constă în efectuarea unui act sau fapt pe care succesibilul nu l-ar putea face decât în calitate de moștenitor. Constituie acceptare tacită:

  • Înstrăinarea (cu titlu gratuit sau oneros) a drepturilor asupra moștenirii
  • Renunțarea gratuită în folosul unuia sau mai multor moștenitori determinați
  • Renunțarea cu titlu oneros în favoarea comoștenitorilor sau moștenitorilor subsecvenți
  • Acte de dispoziție, administrare definitivă ori folosință a unor bunuri din moștenire
c) Acceptarea forțată art. 1.119 C.civ.

Succesibilul care, cu rea-credință, a sustras, ascuns bunuri din patrimoniul succesoral sau a ascuns o donație supusă raportului ori reducțiunii este considerat că a acceptat moștenirea, chiar dacă anterior renunțase la ea.

Consecințe: Nu va avea niciun drept cu privire la bunurile sustrase sau ascunse și va fi obligat să raporteze ori să reducă donația ascunsă. Este ținut să plătească datoriile și sarcinile moștenirii proporțional cu cota sa, inclusiv din bunurile proprii.
II
Renunțarea la moștenire

Renunțarea la moștenire este actul juridic unilateral, expres și solemn, prin care succesibilul declară, în termenul de opțiune succesorală, că nu își însușește titlul de moștenitor, devenind străin de moștenire.

Renunțarea nu poate fi decât expresă — nu poate fi dedusă din circumstanțe — și este indivizibilă: succesibilul nu poate renunța parțial la cota sa succesorală.

Condiții de formă art. 1.120 alin. (2) C.civ.
  • Se face în formă autentică la orice notar public din România sau la misiunile diplomatice și oficiile consulare ale României din străinătate
  • Se înregistrează în R.N.N.E.O.S., pe cheltuiala renunțătorului
  • Trebuie exercitată în termenul de 1 an de la data deschiderii moștenirii / data decesului
Dreptul de opțiune succesorală trebuie exercitat în termenul de un an de la data deschiderii moștenirii pentru ca circuitul civil să își mențină cursul său natural.